Toată sarcina te gândești la nume, la spital, cezariană sau naștere naturală, încerci să asimilezi toată informația pe care are să ți-o ofere Internet-ul, nași, părinții, pătuț, biberoane, haine, doctori, alimentație, cât o sa alăptezi, ești o mamă groaznică dacă o dai la creșă, cum o să mai pleci vreodată în vacanță, la ce școală să o dai, școala ca școala dar la ce liceu, cu cine o să se mărite și mai ales din ce lună începi să îi pui fular la gât!

Practic ultimele 4 luni ești un zombie gânditor.

Problema este că vine ziua X și te trezești în dormitor cu mica ființă, pe care ai tot așteptat-o și care, surpriză, a venit!

În primul rând, pune copilul în pătuț. E cel mai firesc lucru din lume să vrei sa îl ții doar în brațe dar acum ești obosită, sigur te doare ceva și nu e momentul să faci ture prin casă cu ființa în brațe. Așteaptă colicii 🙂

După ce ai pus copilul în pat, respiră. Practic nu ai mai respirat de când ai semnat externarea, așa că nu ar fi rău să reîncepi.

Privește copilul și spune-i “Bine ai venit” de 111000 de ori! Noi toate am făcut asta și îți spun un secret: va avea 5 ani și încă te vei uita la ea/el când doarme și te vei minuna că tu ai putut să aduci pe lume așa o ființă minunată.

După toate astea vei simți o nevoie nebună să faci ceva. Asta pentru că în capul tău este “a venit, gata cu huzureala! Să fac ceva! Ce fac mamele!?”. Ei bine, mamele fac foarte multe lucruri, dar nu chiar din prima zi. Așa că mai bine odihnește-te pentru că se va trezi curând ființa extraordinară și vei avea ce face. 

După prima săptămână vei învăța rutina somn, masă, caca, pipi, spălat, masaj, somn, te vei liniști puțin la cap și poți să începi să gândești cât de cât rațional, așa că poți să te apuci să cumperi chestii sau să vorbești cu ceilalți oameni care te-au agasat cu întrebări, urări și sfaturi și să personalizezi rutina dupa nevoile tale!

Categories: Bebe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *