De cate ori ai vazut o femeie conducand o echipa pe santier sau conducand masina de Pompieri? Exact, nu de prea multe ori. Asta inseamna ca este incapabila, ca nu s-ar descurca sa coordoneze o echipa de muncitori sau sa salveze pe cineva dintr-un incendiu?

Nicidecum. De fapt, perceptia comuna este ca astfel de meserii “periculoase” le sperie pe femei. E o insulta, mai ales ca observatiile de genul “Nu te temi?” vin adesea de la alte femei. Aparent, frica este un sentiment asociat intr-un mod cat se poate de natural sexului frumos.

De ce credem cu totii ca fetele se sperie mai usor?

Aceasta conditie incepe si ne este insuflata inca de la cea mai frageda varsta. Studiile arata ca activitatile fizice – sportul, joaca afara, hikingul – sunt strans legate de stima de sine a fetelor. Cu toate astea, parintii le avertizeaza si adesea le impiedica sa intreprinda orice activitate care prezinta pana sic el mai mic risc. Unul dintre aceste studii, publicat in Jurnalul de Psihologie Developmentala Aplicata, arata ca parintii au tendinta de a-si proteja mai mult fiicele si de a imbratisa un comportament protector atunci cand vine vorba despre ele, in comparative cu cel relaxat pe care il au fata de fii. Mai mult decat atat, au si tendinta de a le “ajuta” mai mult, in timp ce isi incurajeaza fiii sa-si infrunte temerile si sa duca lucrurile la bun sfarsit.

Unde gresim si in ce masura?

Uneori, instinctele materne inving feminismul si este si cazul mamelor care isi educa fiicele intr-o religie a temerilor. Copiii se tem, la modul general, de o multime de lucruri: de respingerea grupurilor noi din care ajung sa faca parte, de monstrul de sub pat, de intuneric, de esec. Tocmai de aceea este atat de important sa ii indrumam catre si sa le oferim exemple si repere de curaj, de explorare, de aventura. Sa nu ne speriem mai tare decat ei insisi atunci cand cad de pe bicicleta, cand se zgarie in crengile unui copac, cand isi julesc palmele sau se lovesc; sigur ca acestea nu sunt cele mai placute experiente pentru nimeni, dar cu fiecare incercare cresc tot mai mult increderea in fortele proprii si dorinta de autodepasire.

De ce sa lasam copiii sa exploreze, in loc sa-i protejam cu orice pret?

Exista parinti care suspina la fiecare zgarietura si pe care ii ingrozeste si cea mai insignifianta vanataie a copilului lor. Printr-un astfel de comportament, ei nu reusesc decat sa le insufle celor mici teama si sa ii descurajeze. Conform unui studiu publicat in Jurnalul de Psihologie Pediatrica, parintii le spun fiicelor de 4 ori mai des decat fiilor “ai grija”. Pare un avertisment rezonabil la o prima vedere, dar cercetatorii au descoperit ca probabilitatea ca fetele sa se angajeze in activitati fizice este mult mai mica din cauza asta. Ce inseamna asta? Ca dezvoltarea unor abilitati noi le este ingreunata considerabil de mentalitatea conform careia “fetele suntmai fragile, atat fizic cat si emotional, decat baietii”.

Nimeni nu spune ca pericolul sau consecinte precum ranile sunt dezirabile, insa asumarea riscurilor este extrem de importanta pentru dezvoltarea copiilor, indiferent de sexul acestora. Activitati cu potential periculos precum aprinderea unui foc sau folosirea unui cutit ii pot invata pe copii despre responsabilitate, despre incredere in fortele proprii si despre capacitatea de a rezolva problem, atunci cand sunt desfasurate sub supraveghere. Nu ne protejam fiicele ferindu-le de toate aceste experiente, ci esuam in a le pregati pentru viata de adult.

Atunci cand iti inveti fiica sa evite cataratul in copaci pentru ca exista o sansa sa isi raneasca genunchii, nu faci decat sa o inveti sa evite orice activitate din afara zonei sale de confort. Va extrapola acest exemplu si va ajunge sa se teama de orice ii este necunoscut. Si procedam atat de des astfel cu fiicele noastre, incat tipetele lor la simpla vedere a unei insecte ajung sa fie considerate ceva natural.

Ce consecinte are inducerea fricii?

Pe termen lung, pe masura ce fetitele se transforma in femei, temerile incep sa se manifeste printr-o atitudine defensiva si o incapacitate sau o timiditate exagerata in luarea deciziilor. Cartile si cursurile de dezvoltare personala pot fi tardive si prea putin eficiente pe un asemenea fond.

Fiicele noastre nu trebuie sa invete sa fie stapane pe ele la maturitate, ci pas cu pas, incepand din copilarie. Iar noi trebuie sa invatam sa inlocuim “Ai grija, e periculos!” cu cuvinte de incurajare. Cu totii avem temeri, este firesc sa le avem; femei sau barbati, cunoastem prea bine sentimentul de frica, dar frica nu trebuie sa devina un motiv pentru renuntare si resemnare, ci mai degraba un izvor pentru curaj, concentrare si incredere.

 Despre-diferenta-de-educatie-intre-fetite-si-baietei-si-consecintele-ei

Categories: Parenting