Vina poate fi considerate un element complicat in relatia parinti – copii. O simtim si noi, o simt si ei, uneori ii facem noi sa o simta, dupa care ne simtim vinovati pentru asta. Dar anumite tipuri de vina sunt o parte importanta a dezvoltarii copiilor.

Psihologii considera ca vina este un sentiment similar empatiei. Vina morala este sanatoasa si buna pentru dezvoltare, ajuta copiii sa dea inapoi in fata agresiunilor si a comportamentelor antisociale, e de parere Tina Malti, professor de psihologie la Universitatea din Toronto. Un copil care a facut un alt copil sa planga ar putea avea o reactie empatica si l-ar putea face sa se simta rau din cauza ca celalalt copil e trist. O alta posibilitate este ca el sa se simta vinovat pentru ca a violat standardele de corectitudine ale celuilalt copil; iar aceste doua tipuri de reactii pot fi independente sau se pot intersecta.

Exista o cale de dezvoltare prin vina, asadar. Copiii foarte mici plang cand isi strica o jucarie, insa nu inteleg sufficient de bine perspectiva unei emotii atat de complexe cum este vina pana in jurul varstei de 6 ani. Pana atunci, cei mai multi copii resimt vina ca raspuns la abateri, iar asta ii poate ajuta sa se poarte frumos si bland cu ceilalti. Exista o multime de dovezi care demonstreaza ca vina poate fi benefica pentru comportamentul social al copiilor.

Probabil ca parintii si bunicii nostri nu au avut atatea dificultati in ceea ce priveste parentingul cum au parintii din zilele noastre. Nu isi faceau atat de multe griji in privinta blamarii copiilor, ba chiar invocau rusinea in sintagme precum “ar trebui sa-ti fie rusine de ce ai facut”. Distinctia obisnuita intre vina si rusine este aceea ca vina este interioara si apare atunci cand stii ca ai procedat gresit sau ca ai provocat rau. Rusine e externa, este cee ace simti cand stii ca vei fi judecat de altii pentru cee ace ai facut. Insa aceasta abordare este destul de simplista, pentru ca, in absenta unui public, ne facem griji si simtim rusinea doar imaginandu-ne cum am putea fi judecati. Astfel, rusinea devine si ea o internalizare a valorilor societatii contextuale.

Vina poate reflecta ceea ce numim teoria mintii si este intelegerea in plina dezvoltare a unui copil in legatura cu sentimentele si punctul de vedere al celor din jur. Copiii trebuie sa inteleaga intai aceste notiuni, inainte de a se putea simti vinovati. Iar atunci cand se intampla ca un copil sa nu simta aceste lucruri, este foarte probabil sa nu simta nici empatia.

Daca ai un copil care pare sa urmeze un tipar al agresiunilor deliberate, cum ar fi lovirea altor copii pentru a obtine ceva, vei incepe sa iti faci griji cu privire la dezvoltarea sa si a empatiei de care da sau nu dovada. Vina este o parte importanta a dezvoltarii normale a copiilor si nu ne dorim de fapt ca ei sa creasca fara ea, insa pe de alta parte ne temem ca micutii nostri ar putea devein prea duri cu ei insisi sau ca s-ar putea simti vinovati de lucruri care le depasesc cu mult responsabilitatea (de exemplu, pentru un eventual divort sau pentru o cearta in familie).

Copiii mai mici pot amesteca sentimental de vina cu acela al gandirii magice si cu propriul simt al omnipotentei, asa ca se pot simti responsabili pentru afectiunile sau dizabilitatile fratilor lor. Pe masura ce cresc, acest tip de ingrijorare se poate dezvolta in anxietate. Copiii mici cu anxietati prezinta riscul de a dezvolta simptome depresive, nu intamplator se spune ca vina coplesitoare este un simptom important al depresiei.

In aceasta situatie, cum pot parintii sa hraneasca si sa ajute la dezvoltarea constiintei si a sentimentelor morale ale copiilor, fara a le pune pe umeri greutatea sentimentelor intunecate? Se pare ca vina constructiva este aceea care poate ajuta copilul sa se dezvolte, iar aceasta nu ar trebui sa faca referire niciodata la caracterul sau, ci la actiunile pe care le face.

Inducerea vinei, aceea in care parintii le explica copiilor consecintele actiunilor lor, pare sa fie calea corecta. “Fratele tau plange pentru ca i-ai stricat jucaria” este foarte diferit de “Fratele tau plange din cauza ta”. De asemenea, in cazul unor divergente in familie sau chiar in cazul separarii, devine extrem de important sa le spunem copiilor nostri ca nu sunt catusi de putin responsabili de cee ace se intampla.

Copiii trebuie sa-si poata privi obiectiv comportamentul si relatiile, pentru a intelege exact in ce masura si sens sunt responsabili. Trebuie sa-si faca o imagine clara a relatiilor cu ei insisi si cu cei din jur, pentru a putea invata sa simta acea vina care motiveaza, care ii ajuta sa se dezvolte si sa o evite pe aceea care se transforma in durere si angoasa psihica.

La fel ca adultii, unii copii sunt inclinati catre o gandire negativa si pot ajunge sa se blameze singuri, sa se judece aspru, sa simta ca nu pot face nimic corect, ca gresesc constant si consecvent. Tocmai de aceea, este foarte important sa observam cu atentie felul in care copiii nostri raspund atunci cand gresesc si sa evitam greselile de limbaj care i-ar putea face sa creada ca ceva nu este in regula cu ei. Trebuie sa tinem cont ca putem influenta considerabil dezvoltarea copiilor nostri si sa avem noi insine un comportament responsabil atunci cand vine vorba despre vina si invinuire, sa ii invatam prin exemplul propriu ce este responsabilitatea si echilibrul. In definitiv, scopul nostrum nu este acela de a-i invata sa se simta vinovati, ci acela de a-i invata sa deosebeasca binele de rau si sa actioneze intotdeauna in directia binelui.

Tags:
Categories: Parenting

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *