Îți imaginezi că odată ce copilul crește mai mare și poți să îl lași la locul de joacă lucrurile vor fi mult mai simple și că te vei putea duce la o cafea sau poate să te duci la un film sau poate să te întâlnești cu un prieten cu care nu te-ai văzut de mult…. ei bine nu, pentru că vei fi absolut terifiat în fiecare moment de “unde e copilul, să vezi dacă îl lovește cineva, dacă sunt bolnavi ceilalți copii, dacă nu e atentă doamna de acolo să-i dea apă, dacă se pierde în bile, dacă se sufocă, dacă nu îl aude nimeni că face pipi și va face pe el și afară e frig și ai uitat să iei haine de schimb deci uite pneumonia cum vine!”

Și uite așa vei ajunge să stai în jurul locului de joacă ca un fel de psihopat care privește prin plasă în permanență la mulți, mulți, mulți copii care sunt îmbrăcați doar în roz și în albastru și te vei plimba dintr-un colț în altul disperat că nu îți vezi copilul și imaginându-ți cum este el un fel de supererou al zilelor noastre care a găsit o modalitate de a ieși de acolo iar acum este deja la McD și își comandă de mâncare! Partea bună e că realizezi că ești nebună de legat, partea rea e că arunci totuși o privire spre McD 🙂

Sfat: îmbracă-ți copilul în culori țipătoare sau pe care le vezi foarte rar la alții…te dor puțin ochii când te uiți la el, dar te scapă de AVC când ești la locul de joacă!

Să revenim!

Dacă, să spunem, ești o mama Zen natural și nu dezvolți paranoia la nașterea ființei minunate, intervine cea de-a doua problemă a locurilor de joacă: copilul își  dorește, îi place, e totul bine și frumos, îl pupi și faci cu mâna “pa mami, să ai grijă de tine”.

Nefericirea este că în aproximativ 10, 15, maxim 30 de minute, cineva de la locul de joacă va suna și va spune cu o voce gingașă “Bună ziua sunt X de la locul de joacă, m-a rugat copilul să vă sun și să vă spun că vă așteaptă, la ușă…îmbrăcat ….” astfel încât toate visele tale se vor nărui pe loc. Știi cămașa aia frumoasă pe care doreai să ți-o iei  sau geanta aia la care îți dorești să te uiți de multă vreme, fizic, să o vezi în mînă ta, nu doar pe ecranul tabletei?! Ei bine, altădată – căci iubirea vieții tale este bosumflată că a văzut un copil cu tricou la fel și sub nicio formă nu mai poate sta in același loc! Sau îi e “foarte foame” deși acum 15 minute nu îi era “chiar deloc”.

Dar fii Zen și bucură-te! Va veni o zi, mult mai repede decât îți imaginezi, când va cere bani să iasă la mall cu prietenii și nu te va lasă nici măcar să îl duci până acolo.

Din păcate, geanta aia mișto nu va mai fi de găsit atunci, așa că trăiește periculos, comand-o online! 😀

 Locurile de joacă - acest coșmar permanent al părinților

Categories: Parenting